Adrian Igrisan de la grupul Cargo a avut un accident de motocicletă
30 iul - Adrian Igrisan, unul dintre chitaristii grupului Cargo, a suferit un accident de motocicletă, la sfîrsitul săptămînii trecute, la Sibiu, soldat cu multiple leziuni externe usoare si cu fractură de tibie, se arată într-un comunicat remis de postul de televizune Atomic. Grupul timisorean Cargo a fost invitat să sustină un recital în cadrul celei de-a cincea editii a manifestării "Crazy Bike" de la Sibiu. Fiind pasionati de motociclete, membrii grupului au fost nerăbdători să testeze cîteva din cele mai puternice asemenea vehicule prezente în tabara de la Sibiu. Adrian Igrisan a preferat să ocupe locul din spate al unei motociclete, pentru o plimbare scurtă, după probele de sunet. Ajuns pe sosea, într-o curbă periculoasă, Igrisan s-a dezechilibrat si a căzut de pe motocicletă. La impactul cu solul, el si-a pierdut cunostinta, iar piciorul drept i-a fost prins sub roata motocicletei. Adrian Igrisan a fost transportat la Spitlul Clinic Judetean din Sibiu, unde i-a fost pus diagnosticul de fractură de tibie, osul fiind rupt în opt bucăti, lucru ce îngreunează considerabil misiunea ortopezilor din Sibiu, dar si recuperarea bolnavului. Chitaristul urmează să fie operat săptămîna viitoare. Este pentru a doua oară cînd pasiunea pentru motoare a rockerilor de la Cargo se soldează cu un accident. În 1995, solistul trupei, Ovidiu Ioncu "Kempes" a suferit un grav accident de motocicletă în Arad, recuperarea fiind una foarte îndelungată. Pînă la însănătosirea totală a lui Adrian Igrisan, grupul Cargo va evolua în concerte cu un singur chitarist. (mediafax)