Bine ati venit la pagina neoficiala a formației rock IRIS!
"cuvânt înainte"
Într-o lume în care scara valorilor a fost răsturnată, într-o lume în care mari personalități ale culturii române au murit pe furiș ca nu cumva să deranjeze prea tare vacarmul și mizeria zilei, într-o lume cel mai adesea urâtă și insensibilă la tot ceea ce înseamnă frumos, pe scurt, în lumea în care trăim mai apar și întâmplări, evenimente extraordinare care entuziasmează unanim presa și opinia publică.
Un astfel de eveniment a fost concertul “Iris Athenaeum”. Iată ce scria presa de ieri despre acest unic eveniment: “La concertul de la Sala Palatului, Iris, pe 6.000 de voci; Mii de spectatori au cântat împreună cu legendara trupă; Cristi Minculescu, un Freddie Mercury autohton; Iris Athenaeum - un spectacol unic de rock simfonic; Iris Athenaeum, cel mai grandios proiect muzical din România; Un show occidental; Iris Athenaeum a trezit bucureștenii din «Somnul bizar»; Concertul Iris, cu nimic mai prejos decât un recital Queen; O sută cincizeci de minute de delir au fost prea putine; Iris Athenaeum Live a adus opera și jazzul alaturi de rock; Iris în vesmânt simfonic - o experiență muzicală extraordinară; Queen și Montserat Caballe și-au găsit sosii în România: Iris și «Filipissima» au dat un supershow pe scena Sălii Palatului”.
Iris culege astăzi aplauzele, superlativele, laurii unei cariere de ani 23 (douazeci și trei). Douăzeci și trei de ani de muncă, uneori nebună, alteori dramatică, o muncă desfășurată de puține ori la limita supraviețuirii. Iris este astăzi o legendă în viață, o legendă care cântă și încântă, dar la fel de ușor putea fi o amintire. Cristi Minculescu, poate cel mai bun solist rock al românilor din toate timpurile, și ceilalti băieți au știut să rămână o echipă, o familie, ceea ce, la urma-urmei, e mai important decât orice.
La concertele IRIS, de acum înainte merg bunicii, copiii lor, astăzi părinți având pe după umeri nepoții bunicilor, ultimii fani ai unei legende pe care am dori-o fără sfârșit. Astfel încât “Floare de Iris” - “Iar cand noi nu vom mai fi/ Vă veți aminti/ Că a fost odată Iris” - să fie melodia cântată la începutul fiecarui concert, nu în amintirea noastră.
Un astfel de eveniment a fost concertul “Iris Athenaeum”. Iată ce scria presa de ieri despre acest unic eveniment: “La concertul de la Sala Palatului, Iris, pe 6.000 de voci; Mii de spectatori au cântat împreună cu legendara trupă; Cristi Minculescu, un Freddie Mercury autohton; Iris Athenaeum - un spectacol unic de rock simfonic; Iris Athenaeum, cel mai grandios proiect muzical din România; Un show occidental; Iris Athenaeum a trezit bucureștenii din «Somnul bizar»; Concertul Iris, cu nimic mai prejos decât un recital Queen; O sută cincizeci de minute de delir au fost prea putine; Iris Athenaeum Live a adus opera și jazzul alaturi de rock; Iris în vesmânt simfonic - o experiență muzicală extraordinară; Queen și Montserat Caballe și-au găsit sosii în România: Iris și «Filipissima» au dat un supershow pe scena Sălii Palatului”.
Iris culege astăzi aplauzele, superlativele, laurii unei cariere de ani 23 (douazeci și trei). Douăzeci și trei de ani de muncă, uneori nebună, alteori dramatică, o muncă desfășurată de puține ori la limita supraviețuirii. Iris este astăzi o legendă în viață, o legendă care cântă și încântă, dar la fel de ușor putea fi o amintire. Cristi Minculescu, poate cel mai bun solist rock al românilor din toate timpurile, și ceilalti băieți au știut să rămână o echipă, o familie, ceea ce, la urma-urmei, e mai important decât orice.
La concertele IRIS, de acum înainte merg bunicii, copiii lor, astăzi părinți având pe după umeri nepoții bunicilor, ultimii fani ai unei legende pe care am dori-o fără sfârșit. Astfel încât “Floare de Iris” - “Iar cand noi nu vom mai fi/ Vă veți aminti/ Că a fost odată Iris” - să fie melodia cântată la începutul fiecarui concert, nu în amintirea noastră.
(Marius Tucă)