"Suntem o trupa balcanica. Purtam suflet vechi in haine noi"

Calin Pop

"Daca vrei privirea sa-mi las in podea/ Calca peste ea, calca peste ea/ Daca vrei de tine sa simt ca-s robit/ Lasa-ma uimit, lasa-ma uimit/ Daca vrei cu tine, lumina s-o-mpart/ Lasa-ma sa ard, lasa-ma sa ard/ Daca vrei sa stii ce-am in suflet si-n gand/ Lasa-ma sa cant, lasa-ma sa cant." Daca vreti sa stiti care este cea mai valoroasa formatie rock romaneasca de dupa Phoenix, veti primi mai multe raspunsuri, iar unul dintre acestea este Celelalte Cuvinte. De partea oradenilor stau cele cinci albume excelent realizate, chiar daca diferite conceptual intre ele: versuri la inaltime, despre emotii si dureri adevarate, despre vise deosebite, concertele electrizante, capacitatea de a-si schimba mereu "parul", dar de a-si pastra "naravul", un sunet, o interpretare proprie, prin care nu pot fi confundati.

Lansata la mijlocul anilor '80 in Timisoara, trupa a cunoscut succesul, un succes real, caci multi tineri - studenti in general - au fost atrasi de muzica si versurile lor, odata cu aparitia LP-ului "Formatii rock nr. 8", in care Celelalte Cuvinte aparea pe o fata de disc. A urmat primul album integral, "Celelalte Cuvinte" (1987), apoi "II" (1990), discuri ce contin piese superbe, de o poezie aparte, atmosfera intarita in doua randuri de pasaje recitative sustinute de Florian Pittis.

Curand, a avut loc schimbarea: de la o muzica elaborata, s-a trecut la viteza si sonoritati aspre, altfel spus de la "Iarba prin par" s-a ajuns la "Se lasa rau", titlul albumului din 1992, ce a adunat in jurul trupei multi fani ai heavy metalului ce s-au bucurat si de "Armagedon" (1995). "Ispita", albumul de anul trecut ce pare ca i-a impacat atat pe admiratorii mai vechi, cat si pe cei mai noi ai formatiei, prezinta mai departe Celelalte Cuvinte ca o trupa "intelectuala" dar si dura, sensibila dar si acida, in cautarea unor forme noi de expresie.

Din pacate, oradenii, ramasi in parte aceiasi de la infiintare - Calin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan, Ovidiu Rosu - concerteaza rar in ultimii ani, dar cand ajung pe scena se descurca foarte bine, asa cum s-a intamplat si la Festivalul Medieval de la Sighisoara. La ora 3 dimineata, imediat dupa incheierea concertului, aplaudat de cateva mii de spectatori, am pornit interviul cu vocalul si chitaristul trupei, Calin Pop.

"Am mai fost in Sighisoara, dar e prima oara cand cantam aici, iar publicul a fost receptiv, peste asteptari. Orasu-i frumos, interesant, avem si noi lucruri frumoase in Oradea, dar aici mi se pare mai fain. M-am plimbat putin prin cetate, asa e daca ai concert, te ocupi de altele si n-ai timp destul, dar mi-a placut, e fain ca s-a pastrat alura medievala, nu-s daramate atatea case ca in Oradea."

"Ne-a influentat mult Phoenix, dar nu atat cat sa-i copiem"

- Care era atmosfera in Oradea la sfarsitul anilor '70, cand a pornit la drum "Celelalte Cuvinte"? Erau mai multe trupe, exista concurenta, rock-ul avea un public numeros?

- Pe vremea aceea, in Oradea erau mai multe trupe - Metropol, Magneton, Metrock - dar nu era neaparat o concurenta. Puneai 50 de afise in oras si lumea venea, pentru ca nu avea o alternativa, nu erau discoteci, baruri non-stop, televiziune prin cablu. Se spunea ca e rau, dar acum, cand se tin spectacole cu 100-200 de spectatori, se zice ca-i si mai rau. Exista si o parte buna a lucrurilor. Salile nu mai sunt pline, dar stii ca cei care sunt acolo au venit special pentru tine, pentru concertul tau.

- Dar toate au un inceput. Sa ne intoarcem putin la prima chitara.

- Pe la 10-11 ani, bunicii au observat la mine mici inclinatii spre chitara. Aveam o chitara de jucarie, iar mama, vazand si ea ca retin notele si pot sa cant dupa ureche, mi-a adus de la Bucuresti, unde era studenta, o chitara micuta, din placaj, pentru copii. Am fost la inceput autodidact, apoi - pentru ca eram prea mic pentru "Scoala populara de arta" - am studiat cu doi profesori particulari. Mai tarziu, am intrat la acea scoala, unde am invatat din tainele muzicii clasice si mi-am dat seama ca e o sursa inepuizabila de inspiratie.

- Si pasiunea pentru muzica rock?

- A venit odata cu primul concert "Phoenix", la care am asistat. Era in 1974, aveam 14 ani, si dupa ce am vazut Phoenix, m-am decis sa cant rock. Am cantat in Oradea, in cateva trupe ce au insemnat mai ales o scoala tehnica, o scoala a show-ului. Trupa s-a infiintat pe vremea liceului, eu eram in primul an si cantam in orchestra liceului. Am gasit cativa baieti din clasa a XII-a cu care am inceput repetitiile, au aparut Leontin si Marcel, dar si altii, care au venit si-au plecat. Cei ramasi, ne-am facut juraminte sa ramanem impreuna, chestii d-astea, copilaresti, a urmat armata si apoi facultatea. Am dat cu totii la Timisoara, pentru ca stiam ca unica sansa de a te lansa pe vremea lui Ceausescu era sa canti intr-un centru universitar. Timisoara era leaganul Phoenix-ului...

- Publicul timisorean e foarte exigent...

- Asa este, si de aceea am fost foarte bucurosi ca am avut succes acolo. La inceput, aveam in repertoriu doua-trei piese ale noastre, intre care "O sa am"; restul - piese AC/DC, Jimi Hendrix, Deep Purple. In '84, ne-a vazut Florian Pittis la Festivalul Tim Rock, ce s-a tinut atunci intr-un bar. I-a placut foarte mult cum cantam, ne-a zis sa-i trimitem o banda. Noi aveam intamplator inregistrari la Radio Cluj, iar banda aceea nu a fost doar difuzata la radio de Pittis, dar a aparut, asa mono cum era ea, si pe "Formatii rock nr. 8". Continea "Iarba prin par", "O sa am" si alte doua piese. Apoi am castigat simpatia in centrele universitare si am castigat totodata si o gramada de premii.

- Cat de greu a fost sa scapati de eticheta de "urmasi ai Phoenix-ului", care vi s-a agatat la inceput?

- Cum sa spun, pe noi nu ne-a deranjat asta; in fond, daca esti urmasul Phoenix-ului inseamna ca esti cineva ca valoare. Au fost unii care au spus ca noi ii copiem pe Phoenix, ceea ce-i altceva. Dar uite ca in cartea lui, "Phoenix, insa eu", chiar Nicu Covaci a declarat ca nu-i asa, ca nu e vorba de copiat, ci de urmarea unei linii balcanice. M-a bucurat foarte mult ceea ce a scris el.

"Daca ajungi sa traiesti din muzica, incep compromisurile. Noi facem cum ne taie capul"

- Aveti o discografie reusita, vorbind atat calitativ, cat si cantitativ. Ultimii ani au fost insa foarte saracaciosi in ceea ce priveste concertele.

- N-am mai cantat de trei ani intr-o sala mare, in Bucuresti. Treburile n-au mers asa bine, pentru ca nu exista o industrie muzicala, o trupa din provincie nu este economica si nu am gasit manageri care sa ne reprezinte cum trebuie in Bucuresti. Dar nici in Oradea nu dam mai mult de unul-doua concerte pe an. Mai bine canti mai rar, ca sa te doreasca publicul, sa ai timp sa-i pregatesti piese si idei noi. De asta nu-i invidiez pe bucuresteni, pentru ca ei canta atat de des incat, banuiesc eu, risca sa devina plictisitori.

- Nu ti-e dor de turneele cu care strabateati toata tara? <> - Perioada noastra maxima de turnee a fost '88-'89, dar si la inceputul anilor '90, cand eram singura trupa care facea turnee inainte de alegeri. Am mers pana la mineri: Bistrita, Targu Mures, Petrosani, Lupeni, Uricani. A fost o experienta placuta, mergeam din oras in oras si era fain, trupa se sudeaza, ai rutina scenei. Oricat ai repeta la sala, nu-i acelasi lucru cu concertele tinute zilnic in fata altui public, in alt oras.

- Ai observat diferente intre publicul de dinainte si de dupa 1990?
- Da, in primul rand s-au schimbat generatiile. Observ ca lipseste mult mai mult factorul ascultare, publicul vrea sa topaie, sa se distreze. A fost si stricat, cu atatea concerte gratuite, in aer liber, acum foarte putini vor avea curajul sa aduca trupe in sali, cu bilet. La concertele noastre, exista o pleava care vine peste tot, n-are treaba cu cei de pe scena, sunt cei care topaie, dar exista si cei din spate, din zona mediana, care efectiv stau si asculta.

- Mi se pare ciudat faptul ca voi, membrii uneia dintre cele mai apreciate formatii rock romanesti, nu traiti din muzica.
- Formatia e un hobby, o placere, un drog de care e greu sa te lasi. Insa fiecare se ocupa cu altceva, nu traim din muzica. E bine, e si rau. Bine, pentru ca daca azi ajungi sa traiesti doar din muzica, incepi sa faci o groaza de compromisuri, sa canti pe la nunti, sa scoti repede piese, sa tii cont de public. Asa, stii ca faci ce-ti place, cum gandesti tu, nu stai sa compui o piesa dupa cum le place altora, pentru ca ei sa o cumpere.

IULIAN IGNAT
Formula As 05.10.1998